Anatomie și fiziologie
Postat de Tineri pentru Tineri pe 19-02-2013 la ora 03:57:57

Dragi tineri, 

Corpul omului este bunul cel mai de preţ pe care acesta îl are. Din simplul motiv că acesta este singurul lucru de care omul dispune cum doreşte, este unic responsabil de starea şi buna lui funcţionare. 

Aceste lucruri se aplică pentru persoanele obişnuite, care nu au nevoi speciale. Aşa cum este de altfel, marea masă a populaţiei. Din care probabil, faceţi şi voi parte. 

Starea de sănătate fizică a organismului se reflectă în toate comportamentele individului. Aduceţi-vă aminte de o zi în care nu v-aţi simţit prea bine şi cum aţi interacționat cu cei din jurul vostru! N-a fost prea plăcut, nu-i aşa? 

Astfel, prin cunoaşterea unor noţiuni de bază şi respectarea unor reguli minime de igienă personală şi de conduită, contribuiţi la menţinerea stării voastre de sănătate din toate punctele de vedere. 

Acest material conţine informaţiile necesare pentru menţinerea sănătăţii reproducerii, întrucât în ceea ce priveşte restul aspectelor legate de sănătate sunt mulţi alţii care să se ocupe (inclusiv părinţii voştri). 

Cu alte cuvinte, vă dorim creştere frumoasă, pentru a avea o viaţă de calitate, aşa cum vă doriţi! 

Cu drag,

Tot niște tineri

Descarcă de aici broșura "Anatomie și fiziologie"

Last5

Last5
*
*




Similare

Last5
Postat de Justeffona pe 05-11-2017 la ora 23:38:55
Articol
Prevacid Buy Online Cytotec En Walmart cialis online Levitra Controindicazioni Italia...

Postat de CharlesReife pe 17-08-2017 la ora 19:02:00
Articol
More info!...

Postat de RobInom pe 17-01-2017 la ora 15:12:37
Articol
Clomid For Male Purchase Worldwide Levaquin 500mg Secure Ordering Pills online pharmacy Big ...

Postat de Lennypsype pe 10-01-2017 la ora 23:20:29
Articol
Review-uri, inclusiv medici cu privire la acest medicament, pe internet, puteți găsi o mulțim...

Postat de Rowdy pe 21-10-2016 la ora 19:34:00
Articol
Vous avez le chic pour dire avec talent ce que je ressens bÃt;2ment&#8e30ª.Je suis cryogÃ...


Newsletter


TagCloud
UE

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro


Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României


Random5
Articol
Implicare activă și valori

Dragi tineri,

Auzim des mesaje ca: ”Trebuie să se rezolve…!”, ”O să se facă…!”, ”S-a rezolvat…!”. Ne aducem aminte din gramatică de faptul că aceste mesaje sunt compuse la diateza pasivă. Ceea ce unii dintre voi ați remarcat deja este faptul că această formă de exprimare nu contribuie într-o manieră constructivă la o acțiune; ne transmite informații despre pașii care urmează să fie făcuți, însă nu ne spune cine îi va face, sau când urmează să se întâmple lucrul respectiv. În acest context, în mod automat, nu există o persoană responsabilă de acțiune, deci nu o va face nimeni.

Citeste mai mult
Articol
Broșura pentru părinți

Dragă părinte,

Am creat acest material pe care probabil că l-ai găsit pe undeva prin casă, cu scopul de a încuraja discuțiile între tine și copilul tău adolescent sau tânăr.

Probabil că vorbiţi despre şcoală, următoarea vacanţă, cum se înţelege cu colegii şi o multitudine de alte lucruri. Considerăm însă că este important să vorbiţi şi despre responsabilitatea în sexualitate. A lui, a copilului tău, care acum a crescut şi posibil să vrea să facă sex, dacă nu a făcut-o deja.

Citeste mai mult
Articol
Sistemul reproducător masculin

• Testicule - Două glande localizate în scrot; produc şi depozitează spermatozoizii, începând cu pubertatea şi produc hormonul sexual masculin numit testosteron. Au nevoie de o temperatură mai mică cu un grad decât temperatura organismului pentru a produce spermatozoizi.

• Scrot - Înveliş în formă de sac, localizat dedesubtul penisului care conţine testiculele și le protejează; controlează temperatura necesară producerii şi supravieţuirii spermatozoizilor. Citeste mai mult
Articol
110 voluntari pentru un Costinești mai responsabil

Peste 50.000 de tineri au fost informați și au primit prezervative și premii Citeste mai mult
Articol
Povestea sucursalei Constanța

Constanța, mult succes!